InfiniTeatric – joc de dezvoltare personală pentru cei mici și cei mari

Actrița Mirela Niță Lupu și psihologul Amelia Pal și-au unit creativitatea și cunoașterea pentru a desăvârși un joc de dezvoltare personală pe care întreaga familie îl poate juca și îndrăgi. Este despre a pune în scenă laturi diferite ale personalității, despre a încuraja exprimarea liberă, a dezvolta abilitățile și a construi punți între suflete.

InfiniTeatric s-a lansat în vara anului 2024, la Oradea, printr-un spectacol de poveste. Au fost prezenți părinți și copii, psihologi și chiar medici – deloc surprinzător, dacă ne gândim la efectele benefice ale terapiei prin teatru și joc.

Actori iscusiți au pus în scenă o mică parte din ceea ce înseamnă universul InfiniTeatric, implicând publicul, de la mic la mare, în povestea colorată a creativității, încrederii și conexiunii.

InfiniTeatric – jocul care nu ține cont de vârstă

Copii, părinți și bunici – cu toții puteți juca pe scena InfinitTeatric, fără teamă, cu deschidere și implicare, atât în mod individual, cât și în echipă. Jocul propune șase direcții de explorare: dicție, expresivitate corporală, improvizație nonverbală, monolog, improvizație verbală, improvizație verbală în echipă.

O dicție bună te face să fii auzit, ascultat, înțeles și admirat. Când ești mic, „R” se confundă cu „L” de cele mai multe ori, iar după ce depășești primii ani ai copilăriei, începi să te joci cu cuvintele și îți dorești să rostești totul cât mai corect. Cred că toată lumea a încercat, măcar o dată în viață, să rostească cât mai repede ,,Capra crapă piatra, piatra crapă-n patru… , iar cei mai mulți ne-am împotmolit pe cărarea cuvintelor și au apărut râsete. Râsul în familie sau în gașca de prieteni este cât se poate de sănătos, iar cartonașele din InfiniTeatric promit o distracție de ținut minte și de repetat cu fiecare ocazie.

Expresivitatea corporală aduce prezență, centrare pe corp, coordonare și dezvoltarea limbajului nonverbal. Cu siguranță va fi distractiv să pui în scenă cerințele din cartonașe doar prin intermediul corpului, mizând pe memoria vizuală și pe talentul la mimă.

Improvizația nonverbală merge mai departe și îți solicită creativitatea, unicitatea, spiritul liber pentru a picta pe scenă un tablou în culorile preferate. Ai libertatea de a fi și a face ce-ți dorești dincolo de cuvinte, iar copii sunt magici la acest joc.

Monologul, exersat încă din copilărie, va învinge una dintre cele mai mari frici ale maturității, aceea de a vorbi în public. Pune în scenă propria cunoaștere și poate fi sursă de inspirație pentru spectatorii de ocazie.

Improvizația verbală exersează coordonarea gând-cuvânt, autocontrolul, talentul lingvistic și deopotrivă crește încrederea în propriile forțe, în capacitatea de a face față provocărilor vieții.

Improvizația verbală în echipă este pasul firesc pentru a dezvolta colaborarea, respectul și susținerea. Copiii, însușindu-și prin joacă spiritul de echipă și înțelegând impactul fiecăruia în rezultatul final, reușesc să se bucure de succes împreună. Astfel, din dorința de a reuși împreună, te invit să descoperi jocul magic și, de la mic la mare, să intrați în hora provocărilor pentru dezvoltare personală.

Cum te joci cu InfiniTeatric

InfiniTeatric este un melanj între imagini colorate și cuvinte iscusite, cuprinzând 72 de exerciții provocatoare, care vor purta fiecare jucător, indiferent de vârstă, pe tărâmul creativității și al bucuriei. Se poate alege o categorie, iar fiecare participant va extrage un cartonaș pe care îl va pune în scenă, sau se pot pune bilețele într-un bol, iar categoria care îi va reveni fiecărui participant va fi stabilită de jocul norocului.

Dincolo de jocurile propuse de cartonașe, și talentul la desen poate fi exersat. Imaginile pot fi reproduse cu fidelitate sau cu spirit creator, dând naștere unor noi și noi povești. Poveștile pot porni de la numărul, cuvântul și desenul aferente fiecărui cartonaș, mizând pe sensibilitatea și imaginația fiecărui participant. Cei cu talent la împletit cuvinte pot pune chiar și versuri pe hârtie. Așa a fost și cazul meu, raportat la cartonașul cu palme de mai sus.

Dacă palmele-ar vorbi, Doamne, câte-ar povesti…

Au atins atât de multe: lucruri mari, lucruri mărunte.

Dacă ochii lor ar fi ochii tăi pentru o zi,

Curcubeul de trăiri chiar în suflet l-ai simți.

Mângâierea lor o știi… o oferi tu zi de zi?

De asemenea, raportat la imagini, fiecare jucător poate exprima o curiozitate sau o provocare, iar cu ajutorul accesului la internet se pot afla atât de multe lucruri. Luând ca exemplu imaginea cu fluturi de mai sus, poți descoperi câte specii de fluturi există în lume și în țara noastră, care este cea mai mare casă din lume sau ce semnificație are numărul 33. Participanții pot fi invitați să deseneze casa visurilor lor, cel mai frumos fluture din lume sau cifra lor norocoasă, mizând pe imaginație și pe culorile preferate.

Dacă la orizont ar apărea cartonașul dedicat furiei, am avea oportunitatea de a pune în scenă o situație care ne-a înfuriat, ca pe o formă de eliberare emoțională. Iar dacă am extrage cartonașul cu muzică, am putea da provocarea de a fredona melodia preferată sau de a inventa un refren, mizând pe celelalte elemente din imagine.

Și uite așa, cu imaginația la purtător, entuziasmată de acest joc, te invit să-l testezi, să te bucuri de experiență, de energia și de echipa care se va forma în jurul său. Îl poți avea în format fizic sau digital. Pentru că merită să ajungă în toate colțurile țării și chiar să depășească granițe, pentru varianta digitală, te rog să lași un mesaj privat pe pagina dedicată jocului.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *