Cum să transformi Blue Monday într-o zi cu energie pozitivă

Blue Monday este ziua în care negativul pune sub papuc starea de bine, zâmbetele și speranța. Cea mai deprimantă zi din an a fost desemnată ziua de luni din a treia săptămână a lunii ianuarie. S-au făcut calcule serioase pentru a se ajunge la această concluzie, printre aspectele de care s-a ținut cont numărându-se starea vremii, datoriile, nivelul motivațional și faptul că majoritatea oamenilor urăsc ziua de luni.

„Luni nici iarba nu crește!”, spune o vorbă celebră din popor, plină de adevăr, dacă luăm în calcul faptul că lunea este ziua în care mulți oameni se urnesc spre joburile care îi seacă de energie. Este cât se poate de clar că, atunci când nu faci ceea ce iubești, ziua de luni poate fi una extrem de dificilă. Dar Blue Monday nu vorbește despre o zi de luni obișnuită, ci poate despre ziua în care oamenii realizează că sărbătorile au trecut, că noul an a pus în cui zile bune, că obiectivele mărețe nu sunt încă setate sau poate că sunt deja uitate într-un sertar, că pilotul automat și-a intrat din nou în drepturi, iar tumultul vieții reduce la tăcere vocea inimii.

Blue Monday poate fi clopoțelul care sună trezirea la realitate. Și cum îi putem face sunetul încărcat de energie pozitivă?

Blue Monday cu zâmbete

Blue Monday cu zâmbete este varianta la care îți propun să te gândești; este alegerea pe care te invit să o faci. Tu alegi cum umpli această zi, cum răspunzi provocărilor sale, cum găsești echilibrul între începutul unei noi săptămâni de muncă și timpul acordat inimii tale, relaxării, autocunoașterii și activităților care îți încarcă bateriile și îți oferă zâmbete.

Îți propun să facem planul răsfățului în cea mai deprimantă zi din an. Să ne răsfățăm fiecare simț este propunerea mea.

Văzul – Dacă ai putea vedea orice în această zi, ce ai alege? Poate fi chipul unei persoane dragi pe care nu ai mai văzut-o de multă vreme. Dacă timpul și distanța îți permit, o poți vizita, iar dacă este departe, telefonul te va ajuta. Poate visezi la malul mării și valurile învolburate, așa ca mine. Eu nu locuiesc la malul mării, dar pot oricând deschide un video pe Youtube și să mă teleportez acolo. Albumul foto poate fi, de asemenea, comoara pe care să o deschizi azi.

Auzul – O melodie și starea ta se va schimba. Ai grijă să fie una cu vibrație înaltă, poate melodia de la nunta ta sau chiar o meditație. Eu am descoperit meditații cu care am rezonat pe Voxa. Ai libertatea să fredonezi melodia preferată sau ceva compus chiar de tine. Am încredere în creativitatea ta.

Mirosul – Parfumul tău preferat, o floare anume, lumânări parfumate, toate te pot încânta. Iar uleiurile esențiale pot aduce un plus pentru relaxare, mai ales dacă sunt combinate cu un masaj.

Gustul – Cum vrei să-ți răsfeți papilele gustative în această zi? Aici vorbim despre un teritoriu infinit, dar eu prefer să mă opresc pe strada dulce și să pregătesc primii gomboți cu prune din viața mea. Sper să-mi iasă rețeta. Poți încerca și tu ceva nou în bucătărie sau poate doar să faci o plimbare până la cofetăria preferată. Alegerea îți aparține.

Simțul tactil – Explorează-ți întregul corp și vezi cum se simte experiența. Dă-ți voie să simți texturi diferite, mizează pe o pătură pufoasă și o pijama catifelată, pe o baie cu spumă și pe mângâierea persoanei iubite.

Intuiția este al șaselea simț pe care te poți baza nu doar de Blue Monday, ci în fiecare zi din viața ta. Urmează intuiția și GPS-ul iubirii pe calea ta. Blue Monday cu zâmbete și un an magic, draga mea!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *