Îți vine să crezi ce repede a zburat prima lună din an? Mie mi se pare ireal. Dar poate că eu simt altfel trecerea timpului, din cauza vârstei și a punctelor nebifate încă de pe lista cu 100 de lucruri de făcut în viață și de pe lista așteptărilor lumii. Căci, da, are și lumea așteptările ei, dar nu contează deloc dacă pe acea listă nu există ceva ce și tu îți dorești cu adevărat și nu ai împlinit încă. Despre obiective relevante am scris un articol la început de ianuarie, iar dacă nu ai definitivat încă planul, te invit să te inspiri.
Ianuarie este luna noului început, luna adaptării, a visării, a reconfigurării de traseu. Este Gerarul care ne ține mai mult în casă și ne îndeamnă să descoperim cotloane ale inimii și visuri uitate. Este luna perseverenței și a rezistenței, deloc întâmplător, dacă ne gândim la celebra zi Blue Monday. Dar să nu ne abatem de la traseu și să vedem cum arată bilanțul primei luni din an.
Bilanț personal de ianuarie
Te invit să începi cu prima zi din an și să-i simți energia. Acea energie de după cupa de șampanie și focul de artificii în compania celor dragi. Eu am privit spectacolul artificiilor din fața casei de la țară și a fost cât se poate de frumos. Nu aveam rochie elegantă, dar eram cu cei mai importanți oameni din viața mea și asta era suficient. Mi-am îndreptat privirea și spre cer, căci și acolo aveam cui să-i spun ,,Te iubesc”.
Iar pe lumină, prima zi din an a dat cu mine de pământ, la propriu. Nu aveam chef de pârtia aglomerată de la munte, dar nu am refuzat să merg la săniuș în satul bunicilor. Am urcat dealul și mi-am dat drumul: prima tură — veselie, a doua tură — nebunie, soldată cu două vânătăi de toată frumusețea pe piciorul stâng. Am căutat tot felul de explicații, semnificații și mesaje ascunse. Pot fi multe, dar poate că doar nu am luat în calcul că, după o tură, sania mea cu tălpi ruginite va deveni mai rapidă și terenul nu era tocmai unul lin. Mi-am reamintit că nu sunt o fire sportivă și că iarna nu este anotimpul meu preferat, dar nu am vrut să rămân cu un sentiment negativ, așa că m-am mai dat o tură. Nu din vârf, dar cred că sentimentul cu care am încheiat ziua de săniuș va face diferența data viitoare, când voi vrea să mai pun sania la treabă.
A doua zi din an m-a găsit în balansoarul de lângă sobă, cu laptopul în brațe, visând la viitor. Câte și mai câte visează o visătoare… Îndrăznesc să te întreb și pe tine: care este mărețul vis al vieții tale? Eu visez să pun între coperte tot ce țin azi în sertare, să pot atinge minți și inimi cu buchete de inspirație — povești, întrebări și exerciții revelatoare. Dar, până la o nouă carte cu numele meu pe copertă și cu un colț de suflet în interior, a mai apărut una a mai multor inimi, printre care și a mea. Se numește Universuri fascinante și este cartea scrisă în grupul autorilor talentați — Revista Agora Artelor. În fiecare lună se dă o provocare în versuri și una în proză, iar operele create apar în revistă sau într-o nouă carte. Așa că, dacă și tu împletești cuvinte cu pasiune, te invit să ni te alături.
Timpul zboară, iar bilanțul scrisului în prima lună din an arată un 3, numărul meu norocos și echivalentul articolelor publicate, după cum urmează:
– De la obiectiv la rezultat în noul an
– Cum să transformi Blue Monday într-o zi cu energie pozitivă
– InfiniTeatric – joc de dezvoltare personală pentru cei mici și cei mari
Luna ianuarie a venit și cu multe zile de sărbătoare, zile de naștere, vizite, cadouri, un tiramisu de ținut minte și primii gomboți cu prune pregătiți de mine, ca un răsfăț al simțurilor de Blue Monday. Am ieșit și la restaurant și am testat primii papanași fierți din viața mea. Nu m-au dat pe spate, nici servirea nu a fost așa cum m-aș fi așteptat, dar poate că voi scrie într-o zi un articol despre toate situațiile care mă fac să mă întreb unde este instruirea și procedura de urmat.
Eu mi-am urmat dorința de a testa lucruri noi și în prima lună din noul an. La invitația nepoților noștri am jucat pentru prima dată Padel. Este un joc dinamic, jucat în echipă, cu o rachetă diferită de cea pentru tenisul de câmp și într-o sală cu pereți implicați activ în joc. Este un joc potrivit oamenilor cu reflexe bune. Și cum eu nu stau prea bine la acest capitol, a fost cât se poate de distractiv. Nu știu de câte ori am lovit pe lângă minge, dar mi-a plăcut tare să servesc. Mi-a amintit de o perioadă din copilărie, de la ora de sport, când serveam la volei și profesoara zicea că îi bat doar din serve. Ei bine, se pare că servesc în forță și acum, iar coechipierul meu a arătat că și cu mine în echipă se pot câștiga puncte.
După ce am testat jocul pe teren, am zis că ar fi cazul să mă bucur și de jocul de pe scenă, așa că am achiziționat bilete la teatru pentru sfârșitul lunii ianuarie. Dar până să ajung la teatru, am făcut un popas în sala de cinema, pentru a viziona filmul Cravata galbenă. Recunosc, mi-a adunat câteva lacrimi în colțul ochilor, m-a purtat pe alocuri în copilărie și mi-a reamintit cât este de important să-ți urmezi visul, dar și cât de dur poate fi drumul atunci când îl parcurgi de unul singur. Este despre puterea unui vis împlinit, dar și despre strălucirea de orgoliu care naște separare. Despre pacea care vine prea târziu pentru a mai trăi regăsirea. Este un film pe care fiecare părinte ar trebui să-l vadă, pentru a înțelege cât este de important să creeze spațiu pentru visurile propriului copil și cât impact pot avea cuvintele în creionarea imaginii de sine.
Mulțumiți de imaginea din propria oglindă, la ceas de seară, în zi de sfântă sărbătoare, ne-am dus să vedem spectacolul Oglinda spartă, la Teatrul Regina Maria. Dar cred că mai corect ar fi să spun că ne-am privit în oglinda spartă, pentru că spectacolul a adus în prim-plan aspecte care sunt cât se poate de actuale. Probleme de cuplu ținute sub preș și apoi explodate, comportamente cu multe semne de întrebare și metode de abordare neortodoxe din partea terapeutului de inimi rănite. Un tablou pe care îl vedem, din păcate, în această perioadă, exploatat la maximum pe toate canalele de comunicare. Dacă vom învăța ceva, cine știe…
Dar, până una-alta, luna februarie și-a intrat în drepturi și este luna iubirii. Să o tratăm cum se cuvine!
